Noutăți
On-line it’s fine! – Ziua Cooperării Europene 2020
Programul România-Republica Moldova sărbătorește Ziua Cooperării Europene 2020 în cel mai sigur mod posibil: beneficiairii programului își prezintă proiectele pe pagina de Facebook ENI-CBC-Romania-Republic-of-Moldova-2014-2020.
Pe parcursul mai multor zile, începând cu data de 21 septembrie 2020, dată la care programele de cooperare finanțate de Uniunea Europeană marchează anul acesta 30 de ani de parteneriate, pe pagina programului nostru vor fi publicate testimoniale ale celor care au avut inițiativa de a schimba ceva în comunitățile din care provin și au scris proiecte fezabile, care acum se află în derulare.
Fanii paginii Programului România-Moldova vor asculta chiar de la beneficiari ce și-au propus să realizeze prin proiectele lor, cum vor ajuta acestea comunitatea și cum colaborează partenerii din cele două state participante la program. Campania ocazionată de Ziua Cooperării Europene își propune să motiveze și alți actori din comunitățile locale, care să pregătească proiecte pentru perioada 2021-2027 și să contribuie, astfel, la găsirea de soluții comune pentru problemele comune ale celor două granițe.