Pentru a veni în sprijinul potențialilor beneficiari, Secretariatul Comun din cadrul Biroului Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Iași va organiza în România două sesiuni de informare cu privire la oportunitățile de finanțare disponibile prin Programul Interreg NEXT România-Republica Moldova.
În cadrul acestor sesiuni, participanții vor afla detalii despre prioritățile programului, bugetul alocat acestora, tipurile de activități care pot primi finanțare, precum și noutăți legislative aplicabile proiectelor care vor fi selectate pentru finanțare.
Cei interesați să acceseze fondurile europene disponibile prin noul program de cooperare sunt invitați să participe la două sesiuni de informare, care vor avea loc cu prezență fizică, astfel:
Sesiunea de informare 1 - 4 mai 2023, Iași, între 10.00-14.00 (pentru potențialii beneficiari din județele Iași si Botoșani). Locație: Centrul de evenimente Agora Events, sala Atena (Șos. Nicolina 115, Iași)
Sesiunea de informare 2 - 11 mai 2023, Galați, între 10.00-14.00 (pentru potențialii beneficiari din județele Vaslui și Galați). Locație: Complexul Muzeal de Științele Naturii "Răsvan Angheluță" Galați, sala Auditorium (Strada Regimentul 11 Siret 6A, Galați)
Înscrierile la sesiunile de informare pot fi făcute la Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Iași, la adresa de email
📌📌📌Accesul la evenimente se va realiza pe baza listelor de participanți confirmați de către organizator.
Pentru potențialii beneficiari din Republica Moldova, vor fi derulate două sesiuni de informare organizate de Oficiul Antenă al Programului, găzduit de Instituția Publică Oficiul de Gestionare a Programelor de Asistență Externă (OGPAE), https://ogpae.gov.md/. Datele de desfășurare și detaliile pentru aceste sesiuni vor fi publicate pe www.ro-md.net în perioada următoare.
Aprobat pe data de 30 noiembrie 2022 de Comisia Europeană, programul Interreg NEXT România-Republica Moldova are un buget de 77,3 milioane de euro, la care se va adăuga contribuția de 10% a beneficiarilor. Proiectele finanțate trebuie să aducă beneficii comunităților aflate de ambele părți ale frontierei, din județele Iași, Botoșani, Vaslui, Galați și de pe întregul teritoriu al Republicii Moldova. Programul va finanța proiecte care au drept scop modernizarea sistemului sanitar, dotarea și modernizarea școlilor și a altor instituții de învățământ, dezvoltarea turismului în zona de frontieră. De asemenea, vor primi finanțare proiecte care vizează întărirea capacității administrative, prevenția și pregătirea pentru intervențiile în situații de urgență.
Aria programului acoperă județele Iași, Vaslui, Botoșani și Galați din România și întregul teritoriu al Republicii Moldova.