Programul Interreg NEXT VI-A România–Republica Moldova 2021–2027 este finanțat de Uniunea Europeană și cofinanțat prin contribuțiile naționale ale statelor participante. Aprobat de Comisia Europeană în noiembrie 2022, Programul sprijină dezvoltarea și implementarea de proiecte în parteneriat între organizații din România și Republica Moldova, care răspund provocărilor comune și contribuie la dezvoltarea durabilă a ariei de cooperare.
Aria eligibilă a Programului cuprinde județele Botoșani, Iași, Vaslui și Galați din România și întreg teritoriul Republicii Moldova.
Implementarea Programului este coordonată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației din România, în calitate de Autoritate de Management.
Cancelaria de Stat îndeplinește rolul de Autoritate Națională pentru Program, în Republica Moldova.
Aplicanții și beneficiarii sunt sprijiniți de Secretariatul Comun găzduit de Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Iași și de Oficiul Antenă din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Centru Ialoveni.
Programul finanțează proiecte în cadrul a trei priorități:
Prioritatea 1 – Comunități verzi, care sprijină adaptarea la schimbările climatice, prevenirea și managementul riscurilor de dezastre și protejarea biodiversității;
Prioritatea 2 – Dezvoltare socială transfrontalieră, dedicată dezvoltării educației, îmbunătățirii accesului la servicii de sănătate și promovării culturii și turismului.
Prioritatea 3 – Cooperare transfrontalieră, care urmărește consolidarea capacității instituționale, gestionarea trecerii frontierei și managementul mobilității și migrației
Beneficiarii Programului pot fi autorități publice locale, regionale și naționale, instituții publice, organizații neguvernamentale, instituții de învățământ și cercetare, instituții din domeniul sănătății, organizații de sprijin pentru mediul de afaceri, Grupări Europene de Cooperare Teritorială (GECT), precum și alte organizații publice sau organizații nonprofit eligibile, în conformitate cu condițiile stabilite prin Program și prin documentele aferente apelurilor de proiecte.