Comisia Europeană a aprobat, pe data de 30 noiembrie 2022, Programul Interreg NEXT România-Republica Moldova, pentru perioada 2021-2027.
Programul are o alocare de 77,3 milioane de euro fonduri nerambursabile, la care se va adăuga contribuția de 10% a beneficiarilor.
Programul va finanța proiecte care au drept scop modernizarea sistemului sanitar, dotarea și modernizarea școlilor și a altor instituții de învățământ, dezvoltarea turismului în zona de frontieră. De asemenea, vor primi finanțare proiecte care vizează întărirea capacității administrative, prevenția și pregătirea pentru intervențiile în situații de urgență.
Aria programului acoperă județele Iași, Vaslui, Botoșani și Galați din România și întregul teritoriu al Republicii Moldova.