NORME METODOLOGICE din 29 aprilie 2016 de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană”, în perioad
EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 414 din 1 iunie 2016
Aprobate de Ordinul nr. 340/607/190/2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 1 iunie 2016
CAP. I
Programarea bugetară a fondurilor externe aferente obiectivului „Cooperare teritorială europeană” şi a contribuţiei publice naţionale totale
ART. 1
-
Sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii pentru programele finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Instrumentul pentru Preaderare (IPA II), prevăzute la art. 4 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2015 privind gestionarea şi utilizarea fondurilor externe nerambursabile şi a cofinanţării publice naţionale, pentru obiectivul „Cooperare teritorială europeană”, în perioada 2014-2020, denumită în continuare Ordonanţă, se cuprind în bugetele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri prevăzuţi la art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţă şi în bugetele beneficiarilor de asistenţă tehnică prevăzuţi la art. 2 alin. (2) lit. o) din Ordonanţă, repartizate pe ani, după caz, pe toată perioada de implementare a proiectelor, şi se aprobă pentru anul bugetar curent cu ocazia aprobării anuale a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat sau cu ocazia legilor de rectificare.
-
Sumele necesare finanţării valorii totale a proiectelor proprii pentru programele finanţate din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi Instrumentul pentru Preaderare (IPA II), prevăzute la art. 4 alin. (1) şi (2) din Ordonanţă, se cuprind în bugetele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri instituţii publice locale prevăzuţi la art. 9 alin. (1) lit. b) şi c) din Ordonanţă, repartizate pe ani, după caz, pe toată perioada de implementare a proiectelor, şi se aprobă pentru anul bugetar curent cu ocazia aprobării bugetelor acestor instituţii sau cu ocazia rectificărilor bugetare
-
Sumele necesare asigurării cofinanţării publice, finanţării altor cheltuieli decât cele eligibile, precum şi cele aferente continuării proiectelor până la rambursarea tranşei finale de către Autoritatea de management pentru programele finanţate din Instrumentul european de vecinătate (ENI), prevăzute la art. 4 alin. (3) din Ordonanţă, se cuprind în bugetele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri care sunt finanţaţi integral de la bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele fondurilor speciale şi în bugetele beneficiarilor de asistenţă tehnică, prevăzuţi la art. 2 alin. (2) lit. o) din Ordonanţă, repartizate pe ani, după caz, pe toată perioada de implementare a proiectelor, şi se aprobă pentru anul bugetar curent cu ocazia aprobării anuale a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat sau cu ocazia legilor de rectificare.
-
Sumele necesare asigurării cofinanţării publice, finanţării altor cheltuieli decât cele eligibile, precum şi cele aferente continuării proiectelor până la rambursarea tranşei finale de către Autoritatea de management pentru programele finanţate din Instrumentul european de vecinătate (ENI), prevăzute la art. 4 alin. (3) din Ordonanţă, se cuprind în bugetele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri instituţii publice locale prevăzuţi la art. 9 alin. (2) din Ordonanţă şi în bugetele beneficiarilor de asistenţă tehnică, instituţii publice locale, prevăzuţi la art. 2 alin. (2) lit. o) din Ordonanţă, repartizate pe ani, după caz, pe toată perioada de implementare a proiectelor, şi se aprobă pentru anul bugetar curent cu ocazia aprobării bugetelor acestor instituţii sau cu ocazia rectificărilor bugetare.
-
În vederea cuprinderii în buget a sumelor menţionate la alin. (1)-(4), beneficiarii de proiecte prevăzuţi la art. 9 alin. (1) din Ordonanţă au obligaţia să completeze fişa de fundamentare a proiectului propus la finanţare/finanţat din fonduri europene, conform formularului prevăzut în anexă
-
Fişa de fundamentare a proiectului este elaborată de departamentul/structura responsabil/responsabilă cu propunerea de finanţare/implementare a proiectului şi va fi semnată de conducătorul acestuia/acesteia.
ART. 2
(1) Pentru toate programele prevăzute la art. 4 din Ordonanţă, direcţia abilitată cu elaborarea proiectului de buget din cadrul ordonatorului de credite, care are calitatea de beneficiar lider/beneficiar partener în conformitate cu art. 9 alin. (1), respectiv art. 9 alin. (2) din Ordonanţă, precum şi calitatea de beneficiar de asistenţă tehnică conform art. 2 alin. (2) lit. o) din Ordonanţă, va avea în vedere contractul/decizia/acordul/ordinul de finanţare aferent/aferentă proiectului, după caz, pentru cuprinderea în buget a sumelor prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4).
(2) În cazul proiectelor propuse la finanţare în anul bugetar curent, dar ale căror contracte/decizii/acorduri/ordine de finanţare nu au fost încheiate cu/pentru autorităţile de management/ autorităţile naţionale, ordonatorii de credite potenţiali beneficiari pot desfăşura procedurile de achiziţie publică prevăzute a se derula în cadrul proiectelor, pe baza fişei menţionate la art. 1 alin. (5), numai după introducerea corespunzătoare a creditelor de angajament şi a creditelor bugetare în buget, iar semnarea contractelor de atribuire a achiziţiilor publice va fi făcută numai în condiţiile în care contractul/decizia/acordul/ordinul de finanţare este semnat/semnată de Autoritatea de management.
(3) Ordonatorii principali de credite ai bugetelor prevăzute la art. 9 alin. (1), respectiv art. 9 alin. (2) din Ordonanţă, precum şi beneficiarii de asistenţă tehnică prevăzuţi la art. 2 alin. (2) lit. o) din Ordonanţă au obligaţia să asigure integral şi cu prioritate atât sumele necesare implementării proiectelor proprii propuse la finanţare/finanţate în cadrul programelor de cooperare, cât şi pe cele necesare implementării proiectelor ai căror beneficiari lideri/beneficiari parteneri sunt instituţii publice finanţate integral din bugetul acestora.
ART. 3
-
Sumele reprezentând contravaloarea fondurilor externe nerambursabile şi contribuţia publică naţională totală pentru fiecare program al obiectivului „Cooperare teritorială europeană” în perioada 2014-2020 se cuprind la nivel de credite de angajament şi credite bugetare în anexa la bugetul ordonatorului principal de credite cu rol de Autoritate de management/Autoritate naţională, după caz, în formularul bugetar stabilit prin metodologia pentru elaborarea proiectului anual de buget, referitor la finanţarea programelor aferente Politicii de Coeziune a UE.
-
Ordonatorul de credite cu rol de Autoritate de management/Autoritate naţională îşi cuprinde în bugetul propriu sumele prevăzute la art. 11 alin. (1) din Ordonanţă.
(3) Pentru dezangajarea fondurilor prevăzute la art. 16 alin (3) din Ordonanţă, Autoritatea de management stabileşte valoarea fondurilor rămase neutilizate în urma atribuirii şi/sau finalizării contractelor de achiziţie publică aferente contractelor/deciziilor/ordinelor de finanţare, în vederea contractării ulterioare, în conformitate cu regulile stabilite prin documentele aferente programului.CAP. II
Fluxuri financiare
ART. 4
(1) Pentru programele finanţate din FEDR şi IPA II, prevăzute la art. 4 alin. (1) şi (2) din Ordonanţă, după autorizarea/certificarea cheltuielilor prezentate în cererile de rambursare transmise de beneficiarii parteneri şi consolidate la nivelul beneficiarului lider, autorităţile de management virează beneficiarilor lideri sumele, în euro, reprezentând rambursarea cheltuielilor efectuate, corespunzătoare finanţării din fonduri externe nerambursabile, conform contractelor/deciziilor de finanţare.
(2) Beneficiarii lideri realizează repartizarea sumelor rambursate în funcţie de contribuţia fiecărui beneficiar partener la cheltuielile eligibile realizate şi virează acestora, cu celeritate, sumele respective în euro.
(3) În cazul beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri prevăzuţi la art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţă, cheltuielile efectuate corespunzător contravalorii fondurilor externe nerambursabile, a cofinanţării publice, precum şi altor cheltuieli decât cele eligibile, aferente implementării părţii proprii din proiect, precum şi părţilor de proiect asumate de beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri care sunt persoane juridice finanţate integral din bugetele acestora, sunt considerate cheltuieli definitive din bugetele respective.
(4) Beneficiarii lideri/Beneficiarii parteneri din România prevăzuţi la art. 9 alin. (1) din Ordonanţă virează, cu celeritate, echivalentul în lei al sumelor primite, în conturile de venituri ale bugetelor din care au fost finanţate proiectele respective, deschise pe codurile de identificare fiscală ale beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri la unităţile Trezoreriei Statului prin care aceştia îşi desfăşoară activitatea.
(5) În cazul beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România, alţii decât cei prevăzuţi la art. 9 alin. (1) din Ordonanţă, echivalentul în lei al sumelor încasate în euro aferente rambursării cheltuielilor efectuate, corespunzătoare finanţării din fonduri externe nerambursabile, se gestionează prin conturile de disponibilităţi prin care aceştia îşi gestionează bugetele de venituri şi cheltuieli.
(6) În cazul beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România prevăzuţi la art. 9 alin. (1) lit. b şi c) din Ordonanţă, sumele aferente rambursării cheltuielilor eligibile efectuate, corespunzătoare cofinanţării acordate de la bugetul de stat, se virează de către autorităţile de management/autorităţile naţionale în conturile de venituri ale bugetelor din care au fost finanţate proiectele respective.
(7) Rambursarea către beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri a sumelor prevăzute la alin. (4)-(6) se realizează la termenele, în condiţiile şi pe baza documentelor prevăzute prin contractele/ deciziile de finanţare/cofinanţare în vigoare, precum şi conform procedurilor interne ale autorităţilor de management/autorităţilor naţionale.
(8) În cazul liderilor de proiect/partenerilor, alţii decât cei prevăzuţi la art. 9 alin. (1) lit. a) din Ordonanţă, se aplică următoarele prevederi privind cofinanţarea acordată de la bugetul de stat:
a) se poate acorda sprijin financiar de la bugetul de stat şi, în consecinţă, se poate semna contract de cofinanţare numai cu un beneficiar lider/beneficiar partener care face dovada, la momentul semnării contractului de cofinanţare, că şi-a îndeplinit obligaţiile cu privire la plata contribuţiilor la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetele locale sau cu privire la plata taxelor în conformitate cu prevederile legislaţiei româneşti şi comunitare aplicabile; rambursarea cofinanţării acordate de la bugetul de stat se efectuează pentru programele la care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice îndeplineşte rol de Autoritate de management, în funcţie de contribuţia proprie la proiect şi de fondurile externe nerambursabile primite de către beneficiarul lider/beneficiarul partener din România pe baza documentului care atestă suma autorizată la plată de Autoritatea de management, din fonduri externe nerambursabile;
b) pentru programele la care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice îndeplineşte rol de Autoritate naţională, rambursarea cofinanţării acordate de la bugetul de stat se efectuează conform prevederilor contractelor de cofinanţare semnate cu fiecare beneficiar lider/beneficiar partener din România. Beneficiarul lider/Beneficiarul partener din România va solicita semnarea contractului de cofinanţare în termen de 18 luni de la semnarea contractului de finanţare.
ART. 5
-
În înţelesul art. 19 alin. (3) din Ordonanţă, pentru programele finanţate din Instrumentul european de vecinătate (ENI) prevăzute la art. 4 alin. (3) din Ordonanţă, autorităţile de management virează beneficiarilor lideri de proiecte finanţate din ENI avansuri în euro din fondurile externe nerambursabile, calculate pe baza bugetelor proiectelor aprobate, conform Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 al Comisiei din 18 august 2014 de stabilire a unor dispoziţii specifice privind punerea în aplicare a programelor de cooperare transfrontalieră finanţate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 232/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui instrument european de vecinătate, şi regulilor specifice programelor.
-
Beneficiarii lideri realizează repartizarea avansului în funcţie de contribuţia fiecărui partener la activităţile eligibile asumate în cadrul proiectului şi virează acestora, cu celeritate, sumele respective în eur.
-
În cazul beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România finanţaţi integral din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele fondurilor speciale, care implementează proiecte finanţate din ENI, cheltuielile efectuate din bugetele proprii corespunzătoare cofinanţării publice, cheltuielile, altele decât cele eligibile, pe care respectivii beneficiari lideri/beneficiari parteneri şi le-au prevăzut în bugetele proiectelor, precum şi cheltuielile aferente fondurilor externe nerambursabile asigurate din bugetele proprii până la rambursarea tranşei finale sunt considerate cheltuieli definitive din bugetele acestora.
(4) În cazul beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România, alţii decât cei finanţaţi integral din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele fondurilor speciale, sumele aferente rambursării cheltuielilor efectuate, corespunzătoare cofinanţării publice asigurate de la bugetul de stat, se virează de către autorităţile de management/Autoritatea naţională în conturile de venituri ale bugetelor din care au fost finanţate proiectele respective sau în conturile de disponibilităţi prin care se gestionează bugetele de venituri şi cheltuieli ale acestora, după caz, corespunzător cheltuielilor eligibile efectuate.
(5) Cofinanţarea de la bugetul de stat se acordă beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România pe baza unui contract de cofinanţare în vigoare, încheiat între aceştia şi autorităţile de management/Autoritatea naţională ulterior semnării unui contract de grant din care să rezulte că beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri din România beneficiază de finanţare din fonduri externe nerambursabile ENI. Beneficiarul lider/Beneficiarul partener din România va transmite la Autoritatea de management/Autoritatea naţională, în termen de maximum 18 luni de la data emiterii documentului de autorizare a plăţii finale, solicitarea de încheiere a unui contract de cofinanţare.
(6) Pentru programele finanţate din ENI la care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice îndeplineşte rol de Autoritate de management, cuantumul cofinanţării publice asigurate de la bugetul de stat acordate beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România se calculează după autorizarea cererii de plată finală şi stabilirea sumei reprezentând cheltuielile totale autorizate în cadrul proiectului respectiv, după cum urmează:
-
în cazul în care suma reprezentând cheltuielile totale autorizate este egală cu suma prevăzută în bugetul contractului de finanţare, se calculează valoarea cofinanţării publice asigurate de la bugetul de stat ca fiind egală cu maximum 8% din fondurile externe nerambursabile de care beneficiază respectivii beneficiari lideri/beneficiari parteneri, dar nu mai mult de 72% din contribuţia financiară eligibilă pe care o asigură în proiect conform contractului de finanţare;
-
în cazul în care suma reprezentând cheltuielile totale autorizate este mai mică decât suma prevăzută în bugetul contractului de finanţare, se diminuează proporţional fondurile externe nerambursabile şi contribuţia financiară pe care beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri respectivi o asigură în proiect, după care se calculează valoarea cofinanţării publice asigurate de la bugetul de stat conform lit. a).
-
Pentru programul finanţat din ENI prevăzut la art. 4 alin. (3) lit. d) din Ordonanţă, la care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice îndeplineşte rol de Autoritate naţională, cuantumul cofinanţării publice asigurate de la bugetul de stat acordate beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din România se calculează după autorizarea cererii de plată intermediară/cererii de plată finală şi stabilirea sumei reprezentând cheltuielile totale autorizate în cadrul proiectului respectiv, după cum urmează:
a) în cazul în care suma autorizată este egală cu cea bugetată în contractul de finanţare, se calculează valoarea cofinanţării publice asigurate de la bugetul de stat ca fiind de maximum 5% din valoarea acţiunilor implementate de beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri;
b) în cazul în care suma autorizată este mai mică decât cea bugetată în contractul de finanţare, se diminuează proporţional fondurile externe nerambursabile şi contribuţia financiară pe care beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri respectivi o asigură în proiect, după care se calculează valoarea cofinanţării publice asigurate de la bugetul de stat conform lit. a).
ART. 6
Unitatea de plată din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice efectuează plăţile către beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri după verificarea cererilor de rambursare/cererilor de plată, conform procedurilor de management financiar ale programelor, după cum urmează:
a) pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria şi Programul Interreg V-A România-Ungaria, la cursul InforEuro al Băncii Centrale Europene valabil în luna solicitării controlului de prim nivel de către fiecare partener, pentru moneda în care au fost efectuate cheltuielile;
b) pentru Programul INTERREG IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia, la cursul prevăzut de art. 28 lit. b) din Regulamentul nr. 1.299/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013;
c) pentru Programul operaţional comun România-Ucraina 2014-2020, Programul operaţional comun România-Republica Moldova 2014-2020 şi Programul operaţional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, la cursul stabilit prin contractul de finanţare al proiectului;
d) pentru programele pentru care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice îndeplineşte rol de Autoritate naţională, conform prevederilor contractului de cofinanţare.
CAP. III
Acordarea şi recuperarea plăţilor în avans
ART. 7
Sumele aferente plăţilor în avans pentru proiecte se transferă de către Autoritatea de management în conturile beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri din sursele prevăzute la art. 19 din Ordonanţă, cu condiţia existenţei următoarelor documente:
a) pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria şi Programul Interreg V-A România-Ungaria:
– contractul de cofinanţare în vigoare încheiat între Autoritatea de management şi beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri din România;
– solicitarea scrisă din partea beneficiarilor lideri/ beneficiarilor parteneri din România, realizată conform contractului de cofinanţare;
b) pentru Programul INTERREG IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia, Programul operaţional comun România-Ucraina 2014-2020, Programul operaţional comun România-Republica Moldova 2014-2020 şi Programul operaţional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020:
– contractul de finanţare în vigoare încheiat între Autoritatea de management şi beneficiarii lideri;
– solicitarea scrisă din partea beneficiarilor lideri, conform contractului de finanţare.
ART. 8
-
Pentru proiectele finanţate în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria şi Programului Interreg V-A România-Ungaria se acordă plăţi în avans din cofinanţarea de la bugetul de stat al României în procent de maximum 60% din valoarea eligibilă a contractului de cofinanţare încheiat între Autoritatea de management şi beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri din România. Autoritatea de management virează către beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri din România sumele aferente plăţilor în avans în conturi deschise la instituţii de credit (bănci comerciale) sau la Trezoreria Statului, după caz, în moneda naţională.
-
Pentru Programul INTERREG IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia se acordă plăţi în avans din fondurile externe nerambursabile, în procent de maximum 15% din valoarea eligibilă a contractului de finanţare încheiat între Autoritatea de management şi beneficiarii lideri/Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara, în limita disponibilităţilor de fonduri IPA II existente în conturile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Autoritatea de management virează către beneficiarii lideri/Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Timişoara sumele aferente plăţilor în avans în conturi deschise la instituţii de credit (bănci comerciale) în euro.
-
Pentru Programul operaţional comun România-Ucraina 2014-2020, Programul operaţional comun România-Republica Moldova 2014-2020 şi Programul operaţional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020 se acordă una sau mai multe plăţi în avans în euro, în funcţie de valoarea şi durata de implementare a proiectelor din fondurile externe nerambursabile, reprezentând prefinanţare în sensul prevederilor Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 897/2014 al Comisiei din 18 august 2014 de stabilire a unor dispoziţii specifice privind punerea în aplicare a programelor de cooperare transfrontalieră finanţate în temeiul Regulamentului (UE) nr. 234/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui instrument european de vecinătate, conform regulilor specifice programelor respective şi ale contractelor de finanţare încheiate de beneficiarii lideri cu autorităţile de management.
(4) Pentru programele menţionate la alin. (2) şi (3), beneficiarii lideri virează sumele aferente plăţilor în avans, în euro, către parteneri, conform activităţilor eligibile prevăzute în proiect.
(5) Pentru programele menţionate la alin. (1) şi (3) se pot acorda plăţi în avans către beneficiarii de asistenţă tehnică, după caz, în procent de maximum 30% din valoarea contractelor de finanţare încheiate.
ART. 9
(1) Sumele acordate pentru proiecte implementate în cadrul Programului Interreg V-A România-Bulgaria, Programului Interreg V-A România-Ungaria şi Programului INTERREG IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia sub forma plăţii în avans se deduc din sursele din care au fost acordate, din valoarea fiecărei cereri de rambursare întocmite de beneficiarii parteneri din România, respectiv de către beneficiarii lideri de proiect, până la stingerea avansului, conform contractelor de cofinanţare/finanţare încheiate cu autorităţile de management, după caz.
(2) Pentru proiectele implementate în cadrul Programului operaţional comun România-Republica Moldova 2014-2020, Programului operaţional comun România-Ucraina 2014-2020 şi Programului operaţional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, la cererea de plată finală se stabileşte dacă pentru proiectele respective mai sunt de făcut plăţi sau trebuie recuperate sume din avansurile acordate, după cum urmează:
a) dacă cheltuielile eligibile declarate şi autorizate în cadrul proiectului depăşesc suma acordată sub formă de avans, Autoritatea de management transferă diferenţa către beneficiarul lider;
b) dacă cheltuielile eligibile declarate şi autorizate în cadrul proiectului sunt inferioare sumei acordate sub formă de avans, Autoritatea de management recuperează diferenţa conform procedurilor proprii, prevederilor contractelor de finanţare, precum şi legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare.
ART. 10
Beneficiarii de asistenţă tehnică în cadrul programelor prevăzute de Ordonanţă pot primi plăţi în avans din sursele corespunzătoare acestor plăţi în cadrul programelor respective, pe baza solicitării scrise a beneficiarului de asistenţă tehnică şi a contractelor/deciziilor de finanţare încheiate de acesta cu autorităţile de management.
ART. 11
-
Plăţile în avans se acordă beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri/beneficiarilor de asistenţă tehnică, după caz, integral sau în tranşe, cu încadrarea în limitele stabilite la art. 8 şi conform prevederilor contractelor/deciziilor de finanţare/cofinanţare.
-
Pentru a putea beneficia de plăţi în avans beneficiarii lideri/beneficiarii parteneri/beneficiarii de asistenţă tehnică, alţii decât cei care sunt finanţaţi integral din bugetul de stat, din bugetul asigurărilor sociale de stat sau din bugetele fondurilor speciale, au obligaţia să deschidă un cont dedicat exclusiv pentru primirea plăţilor în avans şi efectuarea de cheltuieli aferente proiectelor, inclusiv acordarea de avansuri către contractori şi/sau transferul de sume către parteneri.
-
Suma reprezentând diferenţa dintre dobânda acumulată în contul menţionat la alin. (2), aferentă plăţilor în avans rămase disponibile în cont, şi valoarea impozitelor aferente şi a comisioanelor de gestionare a contului respectiv, reprezentând costuri neeligibile la nivelul programului respectiv, se raportează Autorităţii de management/Autorităţii naţionale, după caz, şi se deduce de către aceasta din sumele rambursate beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri/beneficiarilor de asistenţă tehnică până la plata finală inclusiv.
-
Prin excepţie de la prevederile alin. (3), pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (3) lit. a)-c) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2015 se aplică prevederile din contractul de finanţare încheiat între beneficiarii lideri şi autorităţile de management.
ART. 12
Autorităţile de management/Autorităţile naţionale au obligaţia de a stabili prin contractele de finanţare/cofinanţare termenii şi condiţiile privind derularea operaţiunilor financiare, inclusiv :
a) procentul şi condiţiile de acordare a plăţilor în avans;
b) termenul maxim de efectuare a plăţilor aferente plăţilor în avans/rambursării cheltuielilor eligibile;
c) documentele justificative aferente plăţilor în avans/ rambursării cheltuielilor eligibile;
d) sancţiunile aplicabile, după caz, în cazul nerespectării condiţiilor contractuale;
e) modalitatea de recuperare a sumelor acordate necuvenit;
f) condiţiile şi termenul la care sunt dezangajate fondurile prevăzute la art. 16 alin (3) din Ordonanţă.
ART. 13
Beneficiarii lideri/Beneficiarii parteneri care implementează proiecte finanţate din fonduri aferente obiectivului „Cooperare teritorială europeană” au obligaţia să ţină pentru fiecare proiect o evidenţă contabilă distinctă, folosind conturi analitice dedicate.
CAP. IV
Fondurile aferente finanţării asistenţei tehnice în cadrul programelor obiectivului „Cooperare teritorială europeană”
ART. 14
(1) Sumele necesare finanţării asistenţei tehnice în cadrul programelor obiectivului „Cooperare teritorială europeană”, pentru care Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice îndeplineşte rol de Autoritate de management, sunt asigurate după cum urmează:
a) pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria şi Programul Interreg V-A România-Ungaria, din fondurile externe nerambursabile aferente acestora, în cuantumul calculat conform art. 17 din Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind dispoziţiile specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană şi regulilor programului, la care se adaugă cofinanţarea de la bugetul de stat al statelor participante la program aferentă axei prioritare de asistenţă tehnică, calculată conform regulilor programului;
b) pentru Programul INTERREG IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia, din fondurile externe nerambursabile aferente acestuia, în cuantumul calculat conform art. 35 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 447/2014 al Comisiei din 2 mai 2014 privind normele specifice de punere în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 231/2014 al Parlamentului European şi al Consiliului de instituire a unui instrument de asistenţă pentru preaderare (IPA II) şi regulilor programului, la care se adaugă cofinanţarea de la bugetul de stat al statelor participante la program aferentă axei prioritare de asistenţă tehnică, calculată conform prevederilor programului;
c) pentru Programul operaţional comun România-Ucraina 2014-2020, Programul operaţional comun România-Republica Moldova 2014-2020 şi Programul operaţional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, din fondurile externe nerambursabile aferente acestora, în cuantumul calculat conform art. 34 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 897/2014.
(2) Sumele necesare finanţării proiectelor derulate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în cadrul axei prioritare de asistenţă tehnică pentru Programul transnaţional Dunărea sunt asigurate din fondurile externe nerambursabile, în cuantumul calculat conform art. 17 din Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013 şi regulilor programului, la care se adaugă cofinanţarea de la bugetul de stat al României, calculată conform prevederilor programului.
(3) Sumele necesare finanţării proiectelor derulate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în cadrul axei prioritare de asistenţă tehnică pentru Programul de cooperare URBACT III sunt asigurate din fondurile externe nerambursabile, în cuantumul calculat conform art. 17 din Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013, regulilor cuprinse în acordul semnat cu Autoritatea de management şi regulilor programului.
(4) Sumele necesare finanţării proiectelor derulate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în cadrul axei prioritare de asistenţă tehnică pentru Programul de cooperare „INTERREG EUROPE” sunt asigurate din fondurile externe nerambursabile, în cuantumul calculat conform art. 17 din Regulamentul (UE) nr. 1.299/2013 şi regulilor programului.
(5) Sumele de la alin. (1)-(4) sunt prevăzute în bugetul anual al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de beneficiar al finanţării din asistenţă tehnică, la o poziţie bugetară distinctă, pe baza previziunilor de plăţi ale autorităţilor de management/autorităţilor naţionale.
(6) Din sumele prevăzute la alin. (5), cuprinse în bugetul anual al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, se pot efectua inclusiv plăţi în avans către contractanţi, din asistenţa tehnică, în condiţiile legislaţiei în vigoare.
(7) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 4 alin. (2) din Ordonanţă, previziunea sumelor menţionate la alin. (1) este realizată de fiecare beneficiar de asistenţă tehnică, în baza propriilor estimări, transmise către/elaborate de Autoritatea de management, după caz.
(8) Previziunea sumelor menţionate la alin. (2)-(4) este realizată de Autoritatea naţională pe baza datelor furnizate de structurile de gestionare a programelor respective.
(9) Pentru cheltuielile efectuate din fondurile de asistenţă tehnică ale Programului Interreg V-A România-Bulgaria, Programului Interreg V-A România-Ungaria, Programului INTERREG IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia, Programului operaţional comun România-Ucraina 2014-2020, Programului operaţional comun România-Republica Moldova 2014-2020 şi Programului operaţional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, unitatea de plată din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice rambursează beneficiarilor de asistenţă tehnică sumele rezultate după verificarea eligibilităţii cheltuielilor, la cursul stabilit conform procedurilor de management financiar şi control ale programelor respective.
(10) Diferenţele nefavorabile de curs rezultate în urma schimbului valutar al sumelor în euro, până la concurenţa sumei stabilite în lei ce urmează a fi rambursată conform art. 14 alin. (3) din Ordonanţă, se suportă din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar diferenţele favorabile de curs se fac venit la bugetul de stat.
ART. 15
(1) Pentru programele finanţate din FEDR prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c)-g) din Ordonanţă, autorităţile naţionale au obligaţia, conform prevederilor programelor, de a transmite către structurile de gestionare a programelor constituite în statele participante la programele respective contribuţia României la program/cofinanţarea axelor prioritare de asistenţă tehnică, pe baza scrisorilor oficiale primite de la aceste structuri.
(2) Sumele necesare asigurării contribuţiei prevăzute la alin. (1) sunt prevăzute în bugetul anual al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, conform previziunilor autorităţilor naţionale formulate pe baza previziunilor furnizate de structurile de gestionare a programelor.
(3) Unitatea de plată din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice efectuează plăţile menţionate la alin. (1).
CAP. V
Angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor efectuate la nivelul programelor de cooperare teritorială europeană
ART. 16
În vederea parcurgerii fazelor de angajare, lichidare, ordonanţare şi plată a cheltuielilor efectuate în cadrul programelor de cooperare teritorială europeană, autorităţile de management/autorităţile naţionale emit proceduri proprii, conform regulamentelor, programelor şi legislaţiei naţionale în vigoare.
CAP. VI
Conturile aferente derulării fondurilor externe nerambursabile şi a fondurilor de la bugetul de stat
ART. 17
(1) În vederea derulării operaţiunilor financiare determinate de gestionarea fondurilor externe nerambursabile reglementate prin Ordonanţă se deschid conturi bancare, în lei şi euro, în sistemul Trezoreriei Statului/instituţiilor financiar bancare.
(2) În numele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca ordonator principal de credite, se deschide la Banca Naţională a României contul/conturi în euro gestionat(e) de Unitatea de certificare, pentru derularea operaţiunilor financiare determinate de utilizarea fondurilor externe nerambursabile aferente Programului Interreg V-A România-Bulgaria, Programului Interreg V-A România-Ungaria şi Programului INTERREG IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia.
(3) Pentru fiecare dintre programele: Programul Interreg V-A România-Bulgaria, Programul Interreg V-A România-Ungaria, Programul INTERREG IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia, Programul operaţional comun România-Ucraina 2014-2020, Programul operaţional comun România-Republica Moldova 2014-2020 şi Programul operaţional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, pe numele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice se deschid la instituţii financiar bancare conturi de disponibil în euro/lei pentru derularea operaţiunilor financiare determinate de finanţarea din fonduri externe nerambursabile a proiectelor derulate în cadrul acestor programe.
(4) Pentru Programul Interreg V-A România-Bulgaria, Programul Interreg V-A România-Ungaria şi Programul INTERREG IPA de cooperare transfrontalieră România-Serbia, pe numele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în calitate de Autoritate de management, se deschid la instituţii financiar bancare conturi în lei/euro pentru a primi sumele aferente cofinanţării axelor prioritare de asistenţă tehnică de la statele partenere în program şi, după caz, conturi în lei/euro în vederea transferului, din conturile de cheltuieli bugetare corespunzătoare, a cofinanţării naţionale, care se plăteşte în euro către beneficiarii de asistenţă tehnică din statele partenere.
(5) Pentru fiecare dintre programele obiectivului „Cooperare teritorială europeană”, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice deschide la instituţii financiar bancare conturi de disponibil în lei/euro pentru fiecare dintre programele la care îndeplineşte rol de Autoritate naţională şi pentru care are obligaţia de a transfera cofinanţarea naţională la axele prioritare/axele prioritare de asistenţă tehnică către structurile de gestionare ale programelor respective, constituite în statele partenere.
(6) Pentru programele prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. c)-e) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice va deschide un cont în euro pentru a primi sumele din fondurile externe nerambursabile cuvenite a fi rambursate beneficiarilor de asistenţă tehnică, în calitate de Autoritate naţională/Punct naţional de contact/Punct naţional, conform contractelor/ acordurilor/deciziilor de finanţare încheiate în cadrul axelor de asistenţă tehnică. Sumele se virează, în euro, de către Autoritatea de management/Secretariatul comun din statul partener în conturile de disponibilităţi deschise pe numele Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi se virează ca venit la bugetul de stat conform acordurilor încheiate la nivel de program cu structurile din statele partenere sau specificaţiilor programului.
(7) Pentru toate programele obiectivului „Cooperare teritorială europeană”, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice deschide la Trezoreria Statului/instituţia financiar bancară câte un cont în lei şi unul în euro pentru derularea operaţiunilor financiare determinate de recuperarea unor creanţe apărute în gestionarea fondurilor aferente programelor obiectivului „Cooperare teritorială europeană”. Conturile care se deschid la Trezoreria Statului sunt următoarele:
57.08.05.68 „Disponibil din sume recuperate aferente creanţelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 – Programul Interreg V-A Romania-Bulgaria”;
57.08.05.69 „Disponibil din sume recuperate aferente creanţelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 – Programul Interreg V-A Romania-Ungaria”;
57.08.05.70 „Disponibil din sume recuperate aferente creanţelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 – Programul transnaţional Dunărea”;
57.08.05.71 „Disponibil din sume recuperate aferente creanţelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 – Programul de cooperare interregională INTERREG EUROPE”;
57.08.05.72 „Disponibil din sume recuperate aferente creanţelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 – Programul de cooperare URBACT III”;
57.08.05.73 „Disponibil din sume recuperate aferente creanţelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 – Programul de cooperare INTERACT III”;
57.08.05.74 „Disponibil din sume recuperate aferente creanţelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 – Programul de cooperare ESPON 2020”;
57.08.05.75 „Disponibil din sume recuperate aferente creanţelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 – Programul INTERREG IPA de cooperare transfrontalieră Romania-Serbia”;
57.08.05.76 „Disponibil din sume recuperate aferente creanţelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 – Programul operaţional comun România-Ucraina 2014-2020”;
57.08.05.77 „Disponibil din sume recuperate aferente creanţelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 – Programul operaţional comun România-Republica Moldova 2014-2020”;
57.08.05.78 „Disponibil din sume recuperate aferente creanţelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 – Programul operaţional comun Bazinul Mării Negre 2014-2020”;
57.08.05.79 „Disponibil din sume recuperate aferente creanţelor bugetare rezultate din nereguli pentru perioada de programare 2014-2020, conform Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 – Programul de cooperare transfrontalieră ENI Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2014-2020”.
(8) Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice efectuează plata sumelor reprezentând cofinanţare aprobată în bugetul MDRAP, cuvenită beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri/beneficiarilor de asistenţă tehnică, din conturile de cheltuieli bugetare corespunzătoare deschise pe numele acestuia la Trezoreria Statului.
(9) În scopul gestionării fondurilor aferente obiectivului „Cooperare teritorială europeană”, la solicitarea beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri/beneficiarilor de asistenţă tehnică se deschid la unităţile Trezoreriei Statului următoarele conturi:
(9.1) Pe numele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri/ beneficiarilor de asistenţă tehnică din România, în calitate de instituţii publice, în funcţie de bugetul prin care se finanţează proiectele din cadrul obiectivului „Cooperare teritorială europeană”:
a) conturile de venituri ale bugetului de stat în care se virează sumele reprezentând rambursări aferente cheltuielilor corespunzătoare finanţării proiectului:
a.1) pentru Fondul European de Dezvoltare Regională:
a.1.1) 20.A.48.01.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
a.1.2) 20.A.48.01.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
a.2) pentru Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA II):
a.2.1) 20.A.48.11.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
a.2.2) 20.A.48.11.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
a.3) pentru Instrumentul european de vecinătate (ENI);
a.3.1) 20.A.48.12.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
a.3.2) 20.A.48.12.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
b) conturile de venituri ale bugetului asigurărilor sociale de stat în care se virează sumele reprezentând rambursări aferente cheltuielilor corespunzătoare finanţării proiectului:
b.1) pentru Fondul European de Dezvoltare Regională:
b.1.1) 22.A.48.01.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
b.1.2) 22.A.48.01.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
b.2) pentru Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA II):
b.2.1) 22.A.48.11.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
b.2.2) 22.A.48.11.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
b.3) pentru Instrumentul european de vecinătate (ENI):
b.3.1) 22.A.48.12.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
b.3.2) 22.A.48.12.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”
c) conturile de venituri ale bugetului asigurărilor pentru şomaj în care se virează sumele reprezentând rambursări aferente cheltuielilor corespunzătoare finanţării proiectului:
c.1) pentru Fondul European de Dezvoltare Regională:
c.1.1) 28.A.48.01.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
c.1.2) 28.A.48.01.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
c.2) pentru Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA II):
c.2.1) 28.A.48.11.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
c.2.2) 28.A.48.11.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
c.3) pentru Instrumentul european de vecinătate (ENI):
c.3.1) 28.A.48.12.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
c.3.2) 28.A.48.12.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
d) conturile de venituri ale bugetului fondului naţional de asigurări sociale de sănătate în care se virează sumele reprezentând rambursări aferente cheltuielilor corespunzătoare finanţării proiectului:
d.1) pentru Fondul European de Dezvoltare Regională:
d.1.1) 26.A.48.01.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
d.1.2) 26.A.48.01.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
d.2) pentru Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA II):
d.2.1) 26.A.48.11.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
d.2.2) 26.A.48.11.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
d.3) pentru Instrumentul european de vecinătate (ENI):
d.3.1) 26.A.48.12.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
d.3.2) 26.A.48.12.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
e) conturile de venituri ale bugetului local în care se virează sumele reprezentând avansuri şi rambursări aferente cheltuielilor corespunzătoare finanţării proiectului:
e.1) pentru Fondul European de Dezvoltare Regională:
e.1.1) 21.A.48.01.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
e.1.2) 21.A.48.01.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
e.1.3) 21.A.48.01.03 „Prefinanţare”;
e.2) pentru Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA II):
e.2.1) 21.A.48.11.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
e.2.2) 21.A.48.11.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
e.2.3) 21.A.48.11.03 „Prefinanţare”;
e.3) pentru Instrumentul european de vecinătate (ENI):
e.3.1) 21.A.48.12.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
e.3.2) 21.A.48.12.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
f) conturile de venituri bugetare care se deschid la unităţile Trezoreriei Statului pe numele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri/beneficiarilor de asistenţă tehnică din România, în calitate de instituţii publice finanţate integral din venituri proprii, din administraţia publică centrală sau locală, în care se virează sumele reprezentând plaţi în avans şi rambursarea aferentă cheltuielilor:
f.1) pentru Fondul European de Dezvoltare Regională:
– pentru instituţii publice finanţate integral din venituri proprii din administraţia publică centrală:
f.1.1) 20.F.48.01.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
f.1.2) 20.F.48.01.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
f.1.3) 20.F.48.01.03 „Prefinanţare”;
– pentru instituţii publice finanţate integral din venituri proprii din administraţia publică locală:
f.1.4) 21.F.48.01.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
f.1.5) 21.F.48.01.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
f.1.6) 21.F.48.01.03 „Prefinanţare”;
f.2) pentru Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA II):
– pentru instituţii publice finanţate integral din venituri proprii din administraţia publică centrală:
f.2.1) 20.F.48.11.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
f.2.2) 20.F.48.11.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
f.2.3) 20.F.48.11.03 „Prefinanţare”;
– pentru instituţii publice finanţate integral din venituri proprii din administraţia publică locală:
f.2.4) 21.F.48.11.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
f.2.5) 21.F.48.11.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
f.2.6) 21.F.48.11.03 „Prefinanţare”;
f.3) pentru Instrumentul european de vecinătate (ENI):
– pentru instituţii publice finanţate integral din venituri proprii din administraţia publică centrală:
f.3.1) 20.F.48.12.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
f.3.2) 20.F.48.12.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
f.3.3) 20.F.48.12.03 „Prefinanţare”;
– pentru instituţii publice finanţate integral din venituri proprii din administraţia publică locală:
f.3.4) 21.F.48.12.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
f.3.5) 21.F.48.12.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
f.3.6) 21.F.48.12.03 „Prefinanţare”;
g) conturile de venituri bugetare care se deschid la unităţile Trezoreriei Statului pe numele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri/beneficiarilor de asistenţă tehnică din România, în calitate de instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii, din administraţia publică centrală sau locală, în care se virează sumele reprezentând plăţi în avans şi rambursarea aferentă cheltuielilor:
g.1) pentru Fondul European de Dezvoltare Regională:
– pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii din administraţia publică centrală:
g.1.1) 20.G.48.01.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
g.1.2) 20.G.48.01.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
g.1.3) 20.G.48.01.03 „Prefinanţare”;
– pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii din administraţia publică locală:
g.1.4) 21.G.48.01.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
g.1.5) 21.G.48.01.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
g.1.6) 21.G.48.01.03 „Prefinanţare”;
– pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii din sectorul „Bugetul asigurărilor pentru şomaj”:
g.1.7) 28.G.48.01.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
g.1.8) 28.G.48.01.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
g.1.9) 28.G.48.01.03 „Prefinanţare”;
g.2) pentru Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA II):
– pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii din administraţia publică centrală:
g.2.1) 20.G.48.11.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
g.2.2) 20.G.48.11.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
g.2.3) 20.G.48.11.03 „Prefinanţare”;
– pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii din administraţia publică locală:
g.2.4) 21.G.48.11.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
g.2.5) 21.G.48.11.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
g.2.6) 21.G.48.11.03 „Prefinanţare”;
– pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii din sectorul „Bugetul asigurărilor pentru şomaj”:
g.2.7) 28.G.48.11.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
g.2.8) 28.G.48.11.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
g.2.9) 28.G.48.11.03 „Prefinanţare”;
g.3) pentru Instrumentul european de vecinătate (ENI):
– pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii din administraţia publică centrală:
g.3.1) 20.G.48.12.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
g.3.2) 20.G.48.12.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
g.3.3) 20.G.48.12.03 „Prefinanţare”;
– pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii din administraţia publică locală:
g.3.4) 21.G.48.12.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
g.3.5) 21.G.48.12.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
g.3.6) 21.G.48.12.03 „Prefinanţare”;
– pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii din sectorul „Bugetul asigurărilor pentru şomaj”:
g.3.7) 28.G.48.12.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
g.3.8) 28.G.48.12.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
g.3.9) 28.G.48.12.03 „Prefinanţare”;
h) conturile de venituri bugetare ale bugetelor activităţilor finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă unele instituţii publice din administraţia publică centrală sau locală în care se virează sumele reprezentând plăţi în avans şi rambursarea corespunzătoare aferentă cheltuielilor:
h.1) pentru Fondul European de Dezvoltare Regională:
– pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă unele instituţii publice din administraţia publică centrală:
h.1.1) 20.E.48.01.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
h.1.2) 20.E.48.01.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
h.1.3) 20.E.48.01.03 „Prefinanţare”;
– pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă unele instituţii publice din administraţia publică locală:
h.1.4) 21.E.48.01.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
h.1.5) 21.E.48.01.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
h.1.6) 21.E.48.01.03 „Prefinanţare”;
h.2) pentru Instrumentul de asistenţă pentru preaderare (IPA II):
– pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă unele instituţii publice din administraţia publică centrală:
h.2.1) 20.E.48.11.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
h.2.2) 20.E.48.11.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
h.2.3) 20.E.48.11.03 „Prefinanţare”;
– pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă unele instituţii publice din administraţia publică locală:
h.2.4) 21.E.48.11.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
h.2.5) 21.E.48.11.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
h.2.6) 21.E.48.11.03 „Prefinanţare”;
h.3) pentru Instrumentul european de vecinătate (ENI):
– pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă unele instituţii publice din administraţia publică centrală:
h.3.1) 20.E.48.12.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
h.3.2) 20.E.48.12.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
h.3.3) 20.E.48.12.03 „Prefinanţare”;
– pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă unele instituţii publice din administraţia publică locală:
h.3.4) 21.E.48.12.01 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anul curent”;
h.3.5) 21.E.48.12.02 „Sume primite în contul plăţilor efectuate în anii anteriori”;
h.3.6) 21.E.48.12.03 „Prefinanţare”;
i) contul de venituri al bugetului local în care se virează sumele aferente cofinanţării de la bugetul de stat:
i.1) 21.A.42.69.00 „Subvenţii de la bugetul de stat către bugetele locale necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020”;
j) conturile de venituri ale bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din venituri proprii, inclusiv activităţile finanţate din venituri proprii, înfiinţate pe lângă unele instituţii publice în care se virează sumele aferente cofinanţării de la bugetul de stat”;
– pentru instituţii publice finanţate integral din venituri proprii din administraţia publică centrală:
j.1) 20.F.42.70.00 „Subvenţii de la bugetul de stat către instituţii publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020”;
– pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii din administraţia publică centrală:
j.2) 20.G.42.70.00 „Subvenţii de la bugetul de stat către instituţii publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020”;
– pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă unele instituţii publice din administraţia publică centrală:
j.3) 20.E.42.70.00 „Subvenţii de la bugetul de stat către instituţii publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020”;
– pentru instituţii publice finanţate integral din venituri proprii din administraţia publică locală:
j.4) 21.F.42.70.00 „Subvenţii de la bugetul de stat către instituţii publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020”;
– pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii din administraţia publică locală:
j.5) 21.G.42.70.00 „Subvenţii de la bugetul de stat către instituţii publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020”;
– pentru activităţile finanţate integral din venituri proprii înfiinţate pe lângă unele instituţii publice din administraţia publică locală:
j.6) 21.E.42.70.00 „Subvenţii de la bugetul de stat către instituţii publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020”;
– pentru instituţii publice finanţate parţial din venituri proprii din sectorul „bugetul asigurărilor pentru şomaj”:
j.7) 28.G.42.70.00 „Subvenţii de la bugetul de stat către instituţii publice finanţate parţial sau integral din venituri proprii necesare susţinerii derulării proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare aferente perioadei de programare 2014-2020”;
k) conturile de venituri bugetare în care se virează sumele reprezentând avansuri în cadrul proiectelor aferente Instrumentului european de vecinătate (ENI):
– pentru instituţii publice finanţate integral din bugetul de stat:
k.1) 20.D.41.04.00 „Sume aferente fondurilor externe nerambursabile”;
– pentru instituţii publice finanţate integral din bugetul asigurărilor sociale de stat:
k.2) 22.D.41.04.00 „Sume aferente fondurilor externe nerambursabile”;
– pentru instituţii finanţate integral din bugetul asigurărilor pentru şomaj:
k.3) 28.D.41.04.00 „Sume aferente fondurilor externe nerambursabile”;
– pentru instituţii finanţate integral din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate:
k.4) 26.D.41.04.00 „Sume aferente fondurilor externe nerambursabile”;
– pentru instituţiile finanţate integral din bugetul local:
k.5) 21.D.48.12.03 „Prefinanţare”.
(9.2) Conturile de disponibilităţi care se deschid la unităţile Trezoreriei Statului pe numele beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri/beneficiarilor de asistenţă tehnică din România, alţii decât instituţii publice, sunt următoarele:
a) 50.99.08 „Disponibil al operatorilor economici reprezentând plăţi în avans aferente proiectelor finanţate în cadrul obiectivului Cooperare teritorială europeană în perioada 2014-2020, conform OG nr. 29/2015”;
b) 50.99.09 „Disponibil al persoanelor juridice din sectorul privat, alţii decât operatorii economici reprezentând plăţi în avans aferente proiectelor finanţate în cadrul obiectivului Cooperare teritorială europeană în perioada 2014-2020, conform OG nr. 29/2015”;
-
50.99.10 „Disponibil al operatorilor economici reprezentând rambursări de cheltuieli efectuate, aferente proiectelor finanţate în cadrul obiectivului Cooperare teritorială europeană în perioada 2014-2020, conform OG nr. 29/2015”;
-
50.99.11 „Disponibil al persoanelor juridice din sectorul privat, alţii decât operatorii economici reprezentând rambursări de cheltuieli efectuate aferente proiectelor finanţate în cadrul obiectivului Cooperare teritorială europeană în perioada 2014-2020, conform OG nr. 29/2015”.
(10) Prin conturile menţionate la alin. (9) se gestionează numai sumele aferente părţii proprii de proiect a titularilor de cont sau a instituţiilor publice subordonate, în cazul instituţiilor publice finanţate integral din bugetele locale.
(11) Pentru conturile de venituri bugetare prevăzute la alin. 9.1, Trezoreria Statului eliberează extrase de cont beneficiarilor lideri/beneficiarilor parteneri/beneficiarilor de asistenţă tehnică, după caz, pe ale căror coduri de identificare fiscală sunt deschise conturile respective. În cazul conturilor de venituri ale bugetului local, Trezoreria Statului eliberează extrase de cont unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale pe ale căror coduri de identificare fiscală sunt deschise conturile respective, atât pentru sumele cuvenite unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, cât şi pentru sumele cuvenite entităţilor finanţate integral din bugetele acestora.
(12) Pentru conturile de disponibilităţi prevăzute la alin. 9.2, Trezoreria Statului eliberează extrase de cont beneficiarilor lideri/ beneficiarilor parteneri/beneficiarilor de asistenţă tehnică, după caz.
ART. 18
Evidenţa contabilă a sumelor provenite din derularea unor proiecte finanţate în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 29/2015 se va ţine distinct pentru fiecare fond şi program, folosind conturi analitice distincte. Operaţiunile înregistrate în sistemul contabil al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, conform prezentului capitol, se preiau în situaţiile financiare ale ordonatorului de credite în conformitate cu reglementările în vigoare în domeniul contabilităţii.
ART. 19
Prezentele norme reglementează fluxurile aferente fondurilor externe nerambursabile şi cofinanţării publice în monedă naţională şi euro pentru proiectele derulate în cadrul programelor obiectivului „Cooperare teritorială europeană”.
ANEXĂ la normele metodologice
Fişă de fundamentare
Proiect propus la finanţare/finanţat din fonduri europene FEDR/IPA II/ENI
Ordonator de credite
Departamentul (care propune/implementează proiectul)…………………………
Bugetul din care este finanţat: …………………………………
I – Credite de angajament (CA)
II – Credite bugetare (CB)
Denumire proiect …………………………………………………………
şi/sau
Nr. şi dată contract/decizie/ordin de finanţare ………………………………………
Program/Instrument/Facilitate………………………………………
- mii lei
Perioada de implementare |
CA/CB |
Buget proiect |
|||
Total |
Cheltuieli eligibile |
Alte cheltuieli decât cele eligibile |
|||
FEN |
Cofinanțare |
Activități proprii |
|||
Activități proprii |
|||||
0 |
1=2+3+4+5 |
2 |
3 |
4 |
|
…(anul 1 )
(realizat/estimat) |
I | ||||
II | |||||
…(anul2)
(realizat/estimat) |
I | ||||
II | |||||
II | |||||
…(anul n) | I | ||||
II | |||||
TOTAL | I | ||||
II |
Descriere activități eligibile:
Descriere cheltuieli, altele decât cele eligibile:
Departament/Direcţie (beneficiar)
…………………….
Director general/Director,
…………………
Datele de contact ale responsabilului de proiect:
Nume: ………………..
Telefon: ……………..
Fax/E-mail: …………..