Noutăți
Ziua Cooperării Europene 2022 – Tinerii și tradițiile
Sâmbătă, 24 septembrie 2022, structurile de management ale Programului Operațional Comun România-Republica Moldova organizează în România, la Iași, și în Republica Moldova, la Cahul, Ziua Cooperării Europene 2022 - Tinerii și tradițiile. Evenimentul se va derula simultan în cele două orașe, în format fizic, transmis online, și va consta în organizarea unor ateliere de meșteșuguri tradiționale pentru copii, cu participarea meșterilor populari de pe ambele maluri ale Prutului. Activitățile se derulează în colaborare cu partenerii proiectului “Renașterea meșteșugurilor autentice – patrimoniu comun, motorul dezvoltării durabile a economiei și turismului”, finanțat prin Programul România-Republica Moldova.
Copiii și adolescenții prezenți la activități vor fi inițiați în pictura naivă pe linguri de lemn, olărit și modelaj în lut, țesut la gherghef, broderie, croșetarea semnelor de carte și confecționarea păpușilor și tablourilor din fibre vegetale. Scopul acestor activități este de a aduce în atenția generației mai tinere a tradițiilor și obiceiurilor care sunt parte din cultura noastră și care se regăsesc de ambele părți ale frontierei.
Atelierele, animate de meșterii tradiționali, vor avea loc la Palatul Culturii din Iași, în holul din fața sălii Henri Coandă și la Palatul de Cultură din Cahul. De asemenea, evenimentele vor putea fi urmărite online pe pagina de Facebook a Programului ”ENI CBC Romania- Republic of Moldova 2014-2020”, între orele 10.30-14.30.
În fiecare an, pe 21 septembrie, programele de cooperare finanțate de Uniunea Europeană sărbătoresc Ziua Cooperării Europene, pentru a marca buna vecinătate și valorile comune care unesc comunitățile aflate la granițele interne și externe ale Uniunii. Anul acesta manifestările organizate cu ocazia Zilei Cooperării Europene celebrează tinerii și importanța acestora în societate.