Image

COMMON BORDERS. COMMON SOLUTIONS.

Image

Botoșani: Cea de-a patra reuniune a Comitetului Comun de Monitorizare al Programului România-Moldova

Miercuri, 4 decembrie a.c., Comitetul Comun de Monitorizare al Programului Operațional Comun România-Republica Moldova 2014-2020 s-a reunit la Botoșani, pentru a discuta stadiul implementării programului. În cadrul întâlnirii au fost analizate și oportunitățile de finanțare pentru perioada 2021-2027.

Autoritatea de Management a prezentat reprezentanților din cele două state stadiul evaluării proiectelor depuse în cadrul celor două apeluri, HARD și SOFT, lansate prin Programul România-Republica Moldova. Participanții au agreat măsurile pentru accelerarea contractării proiectelor evaluate și au analizat stadiul implementării celor patru proiecte mari de infrastructură contractate în luna iunie 2019.

În cursul acestei reuniuni, reprezentanții României și ai Moldovei au discutat perspectivele de finanțare europeană pentru perioada 2021-2027 și modul în care vor fi concretizate acestea în viitorul program operațional.

Context

Comitetul Comun de Monitorizare este format din reprezentanţi ai autorităţilor locale, regionale şi centrale din statele participante la program. Fiecare țară participantă are drepturi egale de vot, indiferent de numărul reprezentanților desemnaţi. Comitetul Comun de Monitorizare urmăreşte desfăşurarea programului, examinează toate problemele care afectează performanța acestuia, având posibilitatea de a emite recomandări către Autoritatea de Management în ceea ce privește implementarea. Comitetul Comun de Monitorizare aprobă criteriile de selecție a proiectelor şi este responsabil de procedurile de evaluare şi selecție aplicabile proiectelor care urmează să fie finanțate prin program.

IMG 20191204 WA0008 300x169

Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor.