Pregătirea Programului Interreg NEXT România-Republica Moldova parcurge o nouă etapă

Joi, 18 noiembrie a.c., Comitetul Comun de Programare al Programului Interreg NEXT România-Republica Moldova s-a reunit on-line, pentru a stabili activitățile care urmează să primească finanțare în perioada 2021-2027, prin acest program.

În cadrul întâlnirii, Comitetul Comun de Programare a decis asupra domeniilor și activităților celor mai relevante pentru cooperarea transfrontalieră, identificate în urma consultărilor derulate de ambele părți ale frontierei de către structurile de management ale programului în colaborare cu TESIM, cu reprezentanții autorităților publice, ai instituțiilor de educație, sănătate, mediu, situații de urgență și ai diferitelor grupuri profesionale.

Totodată, Comitetul a aprobat primul draft de program, care va fi publicat pentru consultare publică.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, au avut loc discuții cu privire la structura care va îndeplini în perioada următoare rolul de Secretariat Comun, decizia urmând să fie luată la o dată ulterioară.

În următoarea perioadă, Autoritatea de Management va derula procedura pentru evaluarea strategică de mediu, cerință obligatorie conforme regulamentelor europene pentru a putea transmite programul de cooperare Comisiei Europene.

*Comitetul Comun de Programare reunește reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, precum și alte organizații din cele două state partenere și este principalul decident cu privire la obiectivele de politică ce urmează a primi finanțare prin viitorul program.

Pentru mai multe informații privind procesul de elaborare a Programului Interreg NEXT România-Republica Moldova aferent perioadei 2021-2027, cei interesați pot consulta site-ul www.ro-md.net